Dobrogea a devenit parte a României după Războiul de Independență și a păstrat specificul otoman și la sfârșitul secolului al XIX-lea. Situația satelor dobrogene la acea vreme este detaliată de doctorul Gheorghe Crăiniceanu în volumul său „Igiena țăranului român” din 1895.
Satul românesc se distinge de cel tătăresc prin prezența multor arbori în satele creștine, în timp ce satele tătărești sunt lipsite de vegetație. Unele sate nu au o organizare clară, cu locuințe într-o stare primitivă, lipsite de plantații și păduri. În județul Constanța, comunele sunt fie foarte depărtate unele de altele, fie foarte aproape pe malul Dunării, dar lipsesc șoselele bune.
Tătarii construiesc locuințe mici și fragile, cu ferestre mici sau acoperite cu hârtie sau țiplă. Soba este adesea deschisă afară, iar uneori folosesc mangalul, care produce mult fum. Casele tătărești sunt compuse dintr-o intrare cu o sobă, folosită ca bucătărie, și o cameră cu tavan scăzut, fără pat. Curțile sunt adesea împrejmuite cu pietre sau cărămizi neterminate.
Românii, turcii, nemții și găgăuții au în general case mai bune. Casele musulmanilor sunt umede și lipsite de lumină și ventilație. Casele creștinilor sunt mai bine întreținute, cu intrare, tindă, sobă și una sau două camere.
Majoritatea caselor nu sunt văruite și sunt acoperite cu stuf sau olane. Zidurile sunt făcute din nuiele, piatră sau chirpici. În interior, există paturi curate și confortabile.Dobrogea a devenit parte a României după Războiul de Independență. Era 14 noiembrie 1878 când Regele Carol I lansa două proclamații fundamentale pentru România. Prima era adresată celor mai noi cetățeni români: dobrogenii. Proclamația Domnitorului României către dobrogeni a fost tipărită în limbile română, turcă, greacă și bulgară, fiind răspândită în foi volante, pe întreg teritoriul dobrogean.
mai mult la
www.stiriabc.ro/satele-dobrogene-secolul-19-foto/
